Vechi activități, cum ar fi numărătoarea de proști, de pițipoance, se transformă în opusul lor. Parcă nu mai am chef să râd de prostia lor... Număr câți oameni de treabă există, sau câte fete cu care ai ce să vorbești fără să-ți zică „vrei să ne futem?” imediat cum te văd sau „nu ești de mine” imediat ce le arăți că au greșit undeva sau le superi în vreun fel.
Off: A doua e ceva gen... „așa e... iartă-mă... ai dreptate... sunt un mare dobitoc... nu știu cum am putut măcar să ma uit la tine!” ...și îți dai seama că ești într-adevăr un dobitoc (asta fiind partea nasoală, pe care tu nu vrei să o auzi de fapt).
Număr momentele în care îmi notez ideile într-un carnețel.
Off: Am observat că multe lucruri geniale ne trec o singură dată prin minte, după care au o direcție total nemeritată: uitarea.
Număr momentele în care psihicul mi-e depășit. Un singur lucru mă calcă pe nervi (mai ales la ora asta*)... o să rămân fără numere încercând să văd câte evenimente, mă transformă din fraierul care este, în cineva mai bun.
* - Pentru cine nu a încercat: e o experiență foarte interesantă și mai ales plăcută scrisul la 2+ noaptea. Nu stai să gândești pentru că ideile îți vin exact cum le vrei și tocmai de aceea se scrie și în volum mare(asta nu e tot ce am scris azi, dar restul nu se postează :)) ), așa că fii sigur că a doua zi citești iar și scoți prostiile(sunt și astea... mai greșim...), dar mai ales corectezi literele lipsă sau puse aiurea. :))
2
E nou în breasla lor. Ceilalți spun despre el că este încă slab și că va trece timp până când va dobândi sângele rece de care are nevoie. El însuși crede că va exista un moment în care va trebui să se oprească. Nu crede că va reuși să treacă prin toate.
Ajunge acasă după ce a îndeplinit prima misiune. Își dă jos echipamentul greu de pe mantaua albă și ia un măr de pe masa unde își ține jurnalul cu pagini goale, ce abia așteaptă să fie scrise. Se oprește în mijlocul camerei holbându-se la măr. Culoarea lui, un roșu închis, îi amintește de ceva ce cu puțin timp in urmă ștersese cu mâna tremurândă de pe față. Revine brusc în cameră și se trântește în fotoliu.
Ia prima mușcătură din măr. Se trezește în fața unei porți extrem de familiare. Dincolo de ea este casa părinților lui. Intră disperat, trântind ușa de perete. „ Mamă! Tată! M-am întors acasă!”. Nimeni nu-l aude, nimeni nu-l vede. Toată lumea este numai ochi și urechi la piticul din capul mesei, care povestește cum s-a bătut cu colegii de grădiniță, cu zăpadă. Se privește din prag cu ochii plini de lacrimi. Ea îl privește pe el prin geam, la umbra nopții, cu ochii însângerați.
Mușcă din nou, furios din măr. Se pierde iar în țesutul lui gălbui. Pentru câteva minute se repetă, în mintea lui, modul cum și-a vândut sufletul, ziua în care a îmbrăcat mantaua albă și a pus pe cap gluga cu peticul ascuțit în față. Furia și nechibzuința lui i-au ars din temelie viitorul și acum trebuie să uite și trecutul. De ce?! Ce-a fost în mintea lui?!
Mușcă din măr ca un lup flămând, respirând sacadat și pe nas și pe gură. E în mijlocul unei străzi pustii. Dincolo de trotuare sunt doar blocurile ale căror acoperișuri se pierd în ceața groasă de deasupra. Nu e niciun spațiu între blocuri, nicio stradă lăturalnică. Mai în față, ea iese din ceață pe mijlocul străzii, mărșăluind fără nicio reținere spre el. Inima lui se urcă în gât și începe să bată ca a unui șoarece. Fuge, ca un șoarece.
Odată cu ultima mușcătură din măr, în fața lui apare pe mijocul străzii un bloc. Ea îi strigă din urmă:
„Nu mai ai unde să fugi! A venit momentul în care vei plăti pentru tot ce ai făcut!”
„Nu mai e nevoie să fug. Și nici nu trebuie să plătesc.”
Ea se oprește înmărmurită. El scoate lama din mânecă și se repede spre ea. Palma lui abia atinge gâtul ei și o picătură de sânge își face loc pe lamă. Cu cealaltă mână scoate un cuțit de pe spate și i-l înfige în piept. Ultima ei zvâcnire îi umple mâinile de lichidul fără care nu mai poate trăi. Nu mai tremură. Conștiința a murit. Aruncă scârbit cotorul de măr în coșul de gunoi. Tot ce mai are de făcut este să-și onoreze numele, sărbătorind prima victorie.
Nu mai e în fotoliu. De fapt, el nu mai e deloc. A murit odată cu ea.
În fotoliu, stă, fumându-și diabolic cuiul, Îngerul Adevărului - Malak al-haq - Hashshashin - Hassan Sabbah - Altair - Ezio.
Pe data de 01 Februarie 2010 la ora 17:31, a fost publicată o știre uluitoare!
„Pana acum se stia ca un caine care isi tine urechile indreptate in sus si isi flutura coada cu putere este cu siguranta fericit sa te vada. Cercetatorii au descoperit ca este important si felul in care acesta isi flutura coada: daca tinde sa fie miscata mai mult spre stanga, patrupedul e prietenos.”
Măi să fie... /:)
„Cei care au pus la punct experimentul sunt oamenii de stiinta (mai credibil ca niciodată...) de la Universitatea Victoria (grădinița di pi colț, cu inocentul nr.9) in Canada. Ei s-au folosit de un caine-robot, caruia ii putea fi manipulata de la distanta coada si de peste 500 de caini voluntari, care erau lasati sa se apropie de el.”
SitRep: Câțiva tocilari construiesc roboți cu care intenționează să să sperie niște câini. So far, so good. :|
TIP: Dacă ești în nefericita situație de a te apăra împotriva unui câine, piciorul se aplică pe partea inferioară a botultui. Dacă nu sunteți fotbaliști înnăscuți este important să nimeriți botul sau, și mai general, capul.
Atenție: Împrăștierea materiei cenușii pe șosea nu este absolut necesară, dar poate fi luată în considerare ca posibilitate.
Sunt un mare iubitor de animale, și mai ales de câini. Am avut mai mulți câini și erau cu adevărat bucuroși să mă vadă (chiar și când eram mai mic și mai tâmpit, de l-am vopsit pe Bobiță în verde). Totuși, nu-mi plac animalele handicapate care se reped la picioare sau aleargă făcând spume după biciclete.
În concluzie, ca la orice descoperire revoluționară, apar noi întrebări, că de-aia e revoluționară - că revoluționează. Ce întrebări? Păi...
Dacă o flutură vertical, pe direcție sus-jos-sus-jos ? Dă la pompă?
Ce ne facem dacă animalul nu are coadă, e prea scurtă, ca urmare a unui eveniment nefericit?
Așteptăm ca oamenii de știință să ne ofere soluții la problemele care ne complică cel mai mult viața.