0
E nou în breasla lor. Ceilalți spun despre el că este încă slab și că va trece timp până când va dobândi sângele rece de care are nevoie. El însuși crede că va exista un moment în care va trebui să se oprească. Nu crede că va reuși să treacă prin toate.
Ajunge acasă după ce a îndeplinit prima misiune. Își dă jos echipamentul greu de pe mantaua albă și ia un măr de pe masa unde își ține jurnalul cu pagini goale, ce abia așteaptă să fie scrise. Se oprește în mijlocul camerei holbându-se la măr. Culoarea lui, un roșu închis, îi amintește de ceva ce cu puțin timp in urmă ștersese cu mâna tremurândă de pe față. Revine brusc în cameră și se trântește în fotoliu.
Ia prima mușcătură din măr. Se trezește în fața unei porți extrem de familiare. Dincolo de ea este casa părinților lui. Intră disperat, trântind ușa de perete. „ Mamă! Tată! M-am întors acasă!”. Nimeni nu-l aude, nimeni nu-l vede. Toată lumea este numai ochi și urechi la piticul din capul mesei, care povestește cum s-a bătut cu colegii de grădiniță, cu zăpadă. Se privește din prag cu ochii plini de lacrimi. Ea îl privește pe el prin geam, la umbra nopții, cu ochii însângerați.
Mușcă din nou, furios din măr. Se pierde iar în țesutul lui gălbui. Pentru câteva minute se repetă, în mintea lui, modul cum și-a vândut sufletul, ziua în care a îmbrăcat mantaua albă și a pus pe cap gluga cu peticul ascuțit în față. Furia și nechibzuința lui i-au ars din temelie viitorul și acum trebuie să uite și trecutul. De ce?! Ce-a fost în mintea lui?!
Mușcă din măr ca un lup flămând, respirând sacadat și pe nas și pe gură. E în mijlocul unei străzi pustii. Dincolo de trotuare sunt doar blocurile ale căror acoperișuri se pierd în ceața groasă de deasupra. Nu e niciun spațiu între blocuri, nicio stradă lăturalnică. Mai în față, ea iese din ceață pe mijlocul străzii, mărșăluind fără nicio reținere spre el. Inima lui se urcă în gât și începe să bată ca a unui șoarece. Fuge, ca un șoarece.
Odată cu ultima mușcătură din măr, în fața lui apare pe mijocul străzii un bloc. Ea îi strigă din urmă:
„Nu mai ai unde să fugi! A venit momentul în care vei plăti pentru tot ce ai făcut!”
„Nu mai e nevoie să fug. Și nici nu trebuie să plătesc.”
Ea se oprește înmărmurită. El scoate lama din mânecă și se repede spre ea. Palma lui abia atinge gâtul ei și o picătură de sânge își face loc pe lamă. Cu cealaltă mână scoate un cuțit de pe spate și i-l înfige în piept. Ultima ei zvâcnire îi umple mâinile de lichidul fără care nu mai poate trăi. Nu mai tremură. Conștiința a murit. Aruncă scârbit cotorul de măr în coșul de gunoi. Tot ce mai are de făcut este să-și onoreze numele, sărbătorind prima victorie.
Nu mai e în fotoliu. De fapt, el nu mai e deloc. A murit odată cu ea.
În fotoliu, stă, fumându-și diabolic cuiul, Îngerul Adevărului - Malak al-haq - Hashshashin - Hassan Sabbah - Altair - Ezio.
