Rake

Am un spirit contemplativ.
Cu trecerea timpului observ.

Gândesc rațional și cad foarte greu pe instinct. De multe ori am simțit că mi se micșorează inima dar n-am crezut niciodată corect fără restricție. Păcat... așa e. În mod logic, unele lucruri ar trebui să mă miște.

More: Aici m-a apucat un râs abundent, pe cât de ironic pe atât de... „healer” (to heal). Să mă ce? Mă cum?

Dacă prima oară am avut o gaură în stomac, acum mă doare capul (ăla mare) și un coi. Mi-am lăsat inima în apropierea liceului, pe băncile școlii generale, în brațele unei persoane care o vroia. Eu nu vroiam inima ei, dar credeam și cred că inima e un sac legat de piciorul meu. E din ce în ce mai ușor să calci pe ceva ce nu e.

Sunt...

More: E o propoziție ieșită din subconștient și mi-a luat 5 minute să o rezolv.

Nu mai sunt.
Dar vreau să fiu?
Nu.
Acum îmi dau seama ce greșeli am făcut și ce inimi am scos din piept. Aș fi nesimțit să-mi cer scuze. Prostia e un dar pe care eu nu-l am. Aș fi scăpat mai ușor.

Se spune că orice zi trăită în plus, e un dar. Nu spun că „ai dreptul” la ea, dar este?

That is me. Finnaly... a sort of happy. :)

De mult timp am vrut să fac categoria „File de jurnal”. Acum am ocazia, deși n-am nimic de spus, atât de important, în acest post (n-o să te marcheze pe viață). :))

Odată cu venirea primăverii nu știu cum se întâmplă că am din ce în ce mai mult chef de viață. Weekend-ul ăsta am experimentat ceva nou, arbitrajul. Trebuie să recunosc că m-am simțit un pic ciudat înainte să intru în sală și mai ales imediat după, când toată lumea era „oo... dn arbitru Rake...”, fiecare în stilul lui. În sală i-am întâlnit pe Tibi și Ducu, în timp ce dn arbitru Sergiu și-a făcut apariția în mod caracteristic(ochelari de soare, cămașă, pantaloni scurți și târziu). Am fost unul din arbitrii de masă, fapt ce m-a avantajat din punctul meu de vedere. Tot meciul m-am distrat cu Sergiu și Ducu, mai ales pe seama lui Tibi căruia „îi cam plăcea să stea cu ceva în gură” ( fluieru frate... ).

Azi, după ce m-am întors de la Ploiești până acum, am stat pe terasă, cu o mână între urechile lui Buck și cealaltă pe pixul cu care scriam deferite chestii. Am mai multe idei, dar nu știu care dintre ele se va transforma cu adevărat în următorul short story. De fapt, următorul short story mai are nevoie doar de câteva retușuri, ce scriam era nou, dar shh... :))

Teme n-am făcut... ia mai dă-le...hm... cred că o să editez câteva din pozele făcute ieri, pe stradă, sau chiar din cele făcute azi... în total sunt 71 așa că am ce... :))

Pe zi ce trece devine tot mai clar că cea mai mare problemă a noastră este lipsa creativității. De ce? Pentru că, acolo unde există, poți face de la multe spre orice cu ea. Poți crea ceva ( de la activități care să te scoată din rutină la opere - mai mult sau mai puțin :)) - de artă ) sau te poți crea pe tine.

More: A te crea pe tine este foarte funny. Singura parte care ar putea să nu-ți placă, e îndreptarea defectelor, dar tocmai faptul că nu-ți place e un defect.

O altă problemă foarte importantă sunt nervii pe care îi faci. De unde? De la teste, teme nefăcute, lecții neînvățate, profe/profi care te toacă la cap până le înveți cuvânt cu cuvânt, nu materia, ce-au predat ei în clasă (uneori este ceea ce vor, nu ce trebuie), note proaste, prostia generală... Greșit! Îți găsești o scuză pentru care să spui că ești nefericit/ă sau chiar ești fraier/ă. Crede-mă și eu vreau să trăiesc într-o altfel de lume. Unii dintre noi se revoltă împotriva acestor lucruri, mai ales împotriva prostiei*, dar părerea mea e că... pur și simplu n-are rost. Dacă e ceva de făcut și poți, nimic împotrivă, dar să mori tu de nervi pentru ei e... nush, nu-mi vine... trist :-?? . Un motiv oarecum normal pentru care îți faci nervi poate fi un lucru care nu ți-a ieșit bine. Ia-o de la capăt. Ți-e greu? La fel de bine cum mă doare pe mine în părți că ți-e greu, poate să te doară și pe tine, tot în părți, tot pentru că ți-e greu. Din nou, ia-o de la capăt!

Live no stress. Don't worry, be happy.

Why?!?!

Pentru că - la fel cum spunea R. Beligan în Egoistul - sufletul moare primul. Nu-l lăsa să moară și te va ajuta să trăiești. Nu-l chinui, nu-i lua plăcerea și mai ales, nu-i lua bucuria. Dintre toate, cea mai importantă, pe care tu nu i-o dai niciodată, este bucuria faptului că trăiești aici, pe Pământ, printre o mulțime de lucruri frumoase pe care le ignori, treci mai departe, te faci că nu le vezi.**

More: * exemplu
          ** exemplu